Mărturii inedite şi netrucate

Expoziţia de fotografie realizată de Liviu Tulbure aduce în prim-plan post-revoluţia timişoreană, în agitaţii ani 1990-1991 .

De ce aţi ales să expuneţi în cadrul festivalului de film DocumFest ? În perioada 2000 – 2001, am insistat foarte mult să fac o expoziţie cu aceste fotografii. Deşi toţi cei care le-au văzut au spus că sunt foarte frumoase, nimeni nu s-a oferit să mă ajute să o organizez. Însă nu mi-am pierdut speranţa şi iată cum, într-o zi, în cadrul Cineclubului, m-am întâlnit cu Lucian Ionică. Din vorbă în vorbă, am ajuns să îi zic că îmi doresc foarte mult să fac o expoziţie cu fotografiile de după revoluţie şi că până acum nu am reuşit. El mi-a promis că o să mă ajute să fac această expoziţie mult dorită. Care este subiectul principal al acestor fotografii? Subiectul principal în aceste fotografii este mulţimea de oameni cu pancartele lor, aflaţi în faţa Operei şi în Piaţa Unirii, unde se vede foarte clar ce îşi doreau timişorenii. În unele fotografii apar imagini cu personalităţi importante care au urcat la tribună. Aceste fotografii trebuie să ajungă într-o carte de istorie! Cum v-a venit ideea să faceţi asemenea fotografii? Înainte de '89 lucram la Muzeul Banatului ca fotograf şi realizam mai multe genuri de imagini, neştiind că fac propagandă lui Ceauşescu! În ianuarie 1990, când a avut loc mitingul, care contesta Frontul Salvării Naţionale al lui Iliescu, mi-am adus aminte de celebra fotografie trucată cu Nicolae şi Elena Ceauşescu într-o mulţime. În acel moment mi-a trecut prin cap să fac fotografii reale şi netrucate cu ce se întâmpla atunci în Piaţa Operei şi în Piaţa Unirii. Dar de unde atâta pasiune pentru fotografie? Visul meu din copilărie a fost să devin operator de film. Dar pe vremea comunismului, ca să devii operator de film, trebuia ca unul dintre părinţi să fie cel puţin regizor. Pentru că nici unul dintre părinţii mei nu a fost regizor, am fost nevoit să renunţ la visul acela. Dar pentru că filmul este un fel de fotografie pozitivă, m-am refugiat atunci în fotografia negativă. La 13 ani am primit un aparat de mărit Krokus. Am făcut şi cursuri de fotografie, iar din 1977 am lucrat doi ani la Şcoala Populară de Artă, secţia Fotografie şi Film. Din 1985 m-am angajat ca fotograf la Muzeul Banatului, unde am cunoscut mulţi fotografi celebri, de la care am învăţat foarte mult. Aţi spus că „aceste fotografii trebuie să ajungă într-o carte de istorie.” La ce v-aţi referit mai exact? Doriţi să scrieţi o carte, unde o să publicaţi şi aceste fotografii? Nu m-am gândit să scriu o carte de istorie, cel puţin nu în viitorul apropiat, pentru că vreau să fac un film documentar despre revoluţia din 1989 şi cu ce s-a întâmplat după. Pot să zic că am început să lucrez deja la acest proiect. După o perioadă de aproximativ 40 de ani de carieră în fotografie, care este satisfacţia cea mai mare? Satisfacţia cea mai mare pentru mine este că tinerii pot vedea imaginile reale şi netrucate ale evenimentelor din perioada 1990 – 1991, care au avut loc în centrul oraşului nostru. Asta, datorită pasiunii mele pentru fotografie. CRISTINA IOVANOVICI